În urmă cu mai bine de 10 ani, finanțatorul FCSB Gigi Becali, 66 de ani, era condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”.
Pe 7 mai 2008, înaintea ultimului meci din Liga I, patronul grupării „roș-albastre” a oferit suma de 1.700.000 de euro fotbaliștilor de la Universitatea Cluj, adică în jur de 100.000 de euro pentru fiecare, pentru ca aceștia să-și apere corect șansele și să câștige meciul cu CFR 1907 Cluj, adversara celor de la FC Steaua București la câștigarea titlului de campioană.
Recent, fostul fotbalist Florin Lovin a povestit cum se desfășurau lucrurile în acea perioadă. El a spus că li se oferea câte 5.000 de euro primă, adică salariul pe un an. Fostul jucător spune că „valiza” era o practică foarte des întâlnită.
„Erau foarte multe astfel de stimulări financiare în perioada aia. La Bacău aveam salariu 500 de dolari lunar și jucam și pe prime indirecte de 5.000 de euro, să scăpăm pe unii, din astea. De exemplu, se bătea Ceahlăul la retrogradare cu Brașovul, noi jucam cu Brașovul și venea Gheorghe Ștefan: «Aveți fiecare 5.000 de euro primă» Îți dădeai viața, jucam pe salariul pe un an. (Nu ți s-a părut nimic ciudat la Valiza) Nu, pentru că se practica”, a declarat Florin Lovin la podcastul lui Silviu Tudor Samuilă.
Procurorii DNA au descoperit o valiză cu bani într-un restaurant din Cluj, acolo unde Teia Sponte, vicepreședintele Consiliului de Administrație, și alți complici așteptau rezultatul meciului „U” Cluj – CFR, care ar fi decis dacă suma respectivă urma să fie livrată. După ce CFR a câștigat cu 1-0 și a devenit campioană, valiza cu bani nu a mai ajuns la destinație, iar poliția a intervenit imediat.
„Mi-a plăcut foarte mult ce am văzut , iar dupa multe ezitări am decis împreună cu soția să începem proiectul. A durat ceva, am investit peste 300.000 de de euro, dacă punem la socoteală și valoarea pământului. Având în vedere că mi-am petrecut viața mai mult prin hoteluri decât acasă și am experiență în domeniu, am încercat să oferim clienților experiențe și lucruri noi ce țin de zona hotelieră din România, cum ar fi zona verde privată, terasă, imprimantă wireless, Netflix gratuit și un mic dejun preparat din ingrediente Bio. Double L Studios este destinat în mare parte oamenilor de afaceri, care au nevoie de intimitate si de facilități deosebite. De asemenea, am dezvoltat pagina web www.doublel.ro, unde clienții pot vedea în detaliu ce oferim”, spunea Florin Lovin.